De 15 ani, patronul roman, mare sau mic, de butic sau de fabrica are un cost \”automat\”, cuantificat in bani si nervi, la Registrul Comertului. Registrul este institutia pe unde fiecare trebuie sa treaca – daca vrea sa infiinteze o firma, daca trebuie sa-si majoreze capitalul social ori sa-si schimbe certificatul de inmatriculare, daca vrea sa adauge un domeniu de activitate ori e musai sa fie recodificat actualul domeniu de activitate, in sfarsit, daca vrea, pur si simplu, sa stie cine ii sunt partenerii de afaceri. Registrul, o institutie obligatorie, pentru o economie libera, seamana intr-adevar cu o masina de facut bani. Intrebarea e pentru cine?

Camera cu Bucuresti in coada

Inca din 1990, aceasta masina este incredintata camerelor de comert. Statul incasa doar taxele de timbru judiciar, aferent serviciului realizat de judecatorul delegat care autoriza inregistrarea firmei si sumele pentru publicarea actelor in Monitorul Oficial.

In mai 1990, ultimul decret-lege dat de CPUN, da liber asocierii comerciantilor din fiecare judet si municipiul Bucuresti in camere de comert teritoriale. Camerele, a caror infiintare trebuie sa fie recunoscuta de guvern, au rolul de a sprijini dezvoltarea activitatilor economice ale membrilor sai si sa tina registrul de comert care asigura evidenta firmelor comerciale din unitatea unitatea administrativ-teritoriala respectiva. Taxele si tarifele urmau sa se stabileasca de catre camerele teritoriale, cu avizul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei. Aceasta din urma devenea o institutie neguvernamerntala, cu sediul in Bucuresti, formata din comerciantii care adera la statut si camerele teritoriale.

Patrimonial, CCIR mostenea defucta Camera de dinainte de 1990, in principal pavilionul expozitional de la Casa Scanteii (Romexpo) si intreprinderea de consultanta in domeniul proprietatii industriale (Rominvent).

In negura tranzitiei, asemenea unei patriarhii, Camera de Comert si Industrie a Romaniei isi adauga tacit in coada „si a municipiului Bucuresti” (CCIRB). Iar seful Camerei Romaniei devenea si seful Camerei Bucurestilor (evident, cea mai bogata din tara). In 2002, se incearca oficializarea acestei situatii prin hotarare de guvern. Pe faza, avocatul si politicianul PNL Mihai Vlasov, presedintele Camerei din Iasi, organizeaza o adunare a Camerelor teritoriale si, prin votul celor prezenti, se considera presedintele CCIR. Evident, era un atac frontal la scaunul „patriarhului” George Cojocaru, un fost lucrator in comertul exterior, considerat un apropiat de cercurile PSD.

Cojocaru ataca la randul sau puciul, cu statutul in mana, profitand si de faptul ca nu toate camerele erau de partea adversa. Pe acest fond, intervine din nou Guvernul Nastase si, printr-o ordonanta de urgenta, retrage registrele de la camere si le arondeaza tribunalelor. Masura este o lovitura mai ales pentru camerele care se multumeau sa traiasca doar din banii de pe registru. Ordonanta nu prevedea „despagubiri”, tehnica de calcul urmand sa fie folosita pana la inlocuirea acesteia de noile registre; doar pentru spatii urma sa se plateasca chirie.

Schimbarea macazului politic

„A fost o masura de razbunare politica a guvernului PSD-ist”, spune Mihai Vlasov intr-o nota adresata actualului Guvern. Evident, altfel stau lucrurile cu un guvern apropiat politic, condus chiar de un liberal. In februarie 2005, Cabinetul Tariceanu emite o hotarare ce recunoaste constituirea unei camere teritoriale la nivelul Bucurestiului, desi, paradoxal, nu exista nici o initiativa oficiala a comunitatii de afaceri pentru a infiinta o asemenea Camera (cu statut, partrimoniu, sediu…). Dar, implicit, hotararea de guvern da liber scindarii actualei CCIRB. Gruparea Vlasov intra in actiune, dar cu toate chichitele juridice, nu reuseste sa-l clinteasca pe Victor Babiuc, avocat si politician PD, actualul presedinte al CCIRB (George Cojocaru s-a retras de la conducere in februarie, spunand ca a „indeplinit cele mai importante obiective stabilite de comercianti”). Recent, la sediul Camerei s-a consumat un incident penibil, in care presedintele Vlasov a venit sa-si ocupe in forta fotoliul detinut de presedintele Babiuc.

Circul pare ca se va sfarsi, intr-un fel, printr-o noua interventie a Guvernului, unde, de cateva saptamani se discuta despre o noua lege a Camerelor. In lege, printre altele, se va strecura prevederea ca registrele se organizeaza pe langa camerele de comert. Masura este gandita sa linisteasca apele in lumea Camerelor, care redobandesc cea mai importanta sursa de venit. De cealalta parte, Camera mare, cu o conducere innoita, are avantajul reprezentativitatii si culege roadele companiilor comerciale din subordine – Romexpo, Romexpo International, Rominvent, Centrul de afaceri Marea Neagra, afaceri profitabile (potrivit ultimelor date din bilant, rata de profitabilitate a Romexpo ajungea la 30% in 2003). De notat ca, fiind organizatii nonprofit, camerele nu platesc impozite pe veniturile obtinute.

Cat mai costa birocratia?

„Daca ar fi fost vorba numai de camere, s-ar fi putut spune ca acestea vor sa se bata pentru banii din registru. Dar chiar firmele se plang ca trecerea registrelor la tribunale a insemnat, in realitate, costuri mai mari si cresterea birocratiei”, spune Maria Grapini, presedintele patronatului din industria usoara si presedintele Camerei de Comert Timis. Dna Grapini recunoaste ca Registrul era hulit si pe vremea in care acesta era la Camere, dar spune ca „macar, spre sfarsit (2001), se infiintase Biroul Unic, care incepuse sa dea rezultate, prin reducerea timpului de inregistrare a firmelor”.

Dupa reorganizarea registrelor, cel putin oficial, timpul de inregistrare a unei firme s-a redus de la 20 la 3 zile, prin introducerea sistemului de declaratie pe proprie raspundere din partea comerciantului. In 30 de zile insa, acesta trebuie sa faca dovada ca a obtinut eventualele avize din partea ministerelor implicate. Si totusi, birocratia, cu banii afernti, pare nu a scazut, cel putin pe masura asteptarilor. „Formal sunt trei zile, dar trei zile dupa ce vii cu toate actele in regula si pentru asta te intorc din drum cum vor ei. Nu poti sa ajungi sa platesti noua milioane cand capitalul social minim e de doua milioane”, spune Adrian Izvoranu, presedintele CPISC.

Din statistici, se pare insa ca tot mai multi comercianti se prezinta cu dosarele bine puse la punct. „Cel mai mare procent de dosare returnate pentru completare este la Bucuresti, 20%”, arata Anisoara Ujica, directorul juridic al ONRC. Oficialul precizeaza ca, spre deosebire de vechea organizare, acum referentul de la ghiseu nu mai are dreptul sa se pronunte asupra legalitatii actelor, fiind obligat sa primeasca orice act depus de comerciant. (Actele se pot trimite si prin corespondenta). De notat ca, daca inainte impotriva Registrului exista doar calea actiunii civile, care putea sa dureze si cativa ani, acum se aplica Legea contenciosului administrativ, ceea ce inseamna reducerea timpului de raspuns la cateva luni si cresterea raspunderii angajatului, pentru ca sanctiunile administrative sunt mai dure.

O problema de proprietate

Revenirea la sistemul de organizare a registrelor pe langa Camerele de Comert este un subiect de dezbatere. Asa cum se poate dezbate asupra gradului de implicare a Camerelor in imbunatatirea mediului economic. „Noi ne-am exprimat pentru revenirea Registrului la Camere, dar aceasta nu inseamna ca vrem revenirea la vechiul sistem”, spune Petre Milut, presedintele UNPR. „Vrem sa declansam o campanie prin care cerem ca patronatele sa devina coactionari la patrimoniul Camerelor. Acestea trebuie sa inteleaga ca nu putem, pe de-o parte, sa platim la Registru, la Romexpo, iar pe de cealalta parte sa fim tratati ca si cum am fi din alta tara. Camerele traiesc din banii nostri si cine da banii trebuie sa aiba dreptul sa controleze ce se face cu banii lui”.

Subiectul schimbarii actualei structuri de organizare a Registrului ar putea sa nasca insa o si problema neasteptata. Dupa intrarea Registrului in domeniul public, acesta poate fi asimilat unui monopol, care se concesioneaza pe baza regulilor europene, adica licitatie. E suficient sa vedem ce scandaluri a iscat atribuirea fara licitatie a constructiilor de autostrazi…

Asa s-a scris istoria

– 1864 – votarea si promulgarea primei legi de organizare a Camerelor de Comert si Industrie;

– 1868 – amendarea legii existente, ce cuprinde germenele oficiului Registrului Comertului. Articolul 3 din proiect prevede ca nu se poate face nici un fel de inscriere la tribunal fara ca negustorii sa se fi prezentat la Camera de Comert si Industrie din circumscriptia lor, pentru a fi inscrisi in Registrul Camerei;

– 1884 – este promulgata Legea inscrierii firmelor;
– 1913 – noi amendamente privitoare la rubricile Registrul Comertului sunt aduse de „Regulamentul pentru forma si modul tinerii registrelor pentru inscrierea firmelor”, aprobat prin decret regal;

– 1931 – Registrul Comertului este organizat pe langa Camera de Comert si Industrie. Inmatricularile si mentiunile sunt publicate in Buletinul Camerei de Comert si Industrie;

– 1945 – la sfarsitul acestui an, erau inregistrate 157.626 de firme, din care firme individuale 147.038;

– 1950 – Registrul Comertului este desfiintat;

– 1990 – reluand traditia interbelica, Registrul Comertului este reinfiintat pe langa Camerele de Comert si Industrie;

– 2002 – Oficiul National al Registrului Comertului devine institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral din venituri proprii, in subordinea Ministerului Justitiei. Oficiile teritoriale ale Registrului Comertului se organizeaza in subordinea Oficiului National al Registrului Comertului si functioneaza pe langa fiecare tribunal.

Cum e in Europa?

Intr-o nota de fundamentare inaintata saptamana trecuta la Guvern, grupul de sustinere a reintoarcerii Registrului la Camere a prezentat un tabel privind experienta in materie din Uniunea Europeana. Astfel, din 25 de membri, doar noua au adoptat sistemul subordonarii Registrului la Ministerul Justitiei. Printre acestia este si Germania, dar se da de inteles ca sistemul este specific „tarilor care au facut parte din lagarul socialist”. In Franta este un sistem dual, pentru ca „cei 251 de grefieri care sunt abilitati pentru a inregistra comerciantii in cele 191 de tribunale comerciale desfasoara o activitate privata in calitate de functionari publici. In Franta si Germania (nu si in Polonia si Ungaria) este obligatorie insa inscrierea comerciantilor in Camera de Comert.

Dar, in restul Europei, daca Registrul nu e la Justitie, nu inseamna automat ca e la Camera. O cercetare realizata de aceasta data de ONRC arata ca in alte 10 state din UE, Registrul este arondat altei institutii publice, in general Ministerului Economiei. Doar in Italia si Olanda (cercetarea nu include trei state comunitare) Registrul se gaseste la Camere. Cu precizarea ca, in Italia, Camerele sunt organisme publice locale, in Olanda sunt supravegheate de Ministerul Afacerilor Comerciale si in ambele tari este obligatoriu statutul de membru al Camerei. In afara UE, in Norvegia se merge pe sistemul institutiei publice, iar in Bulgaria, comerciantul se inscrie in registrul tribunalului si, doar optional, in Registrul Camerei. Se pare insa ca, in Bulgaria, nu exista sanctiuni privind nedepunerea situatiilor financiare la Registrul Comertului.

PRO

Eugen Ghiulea
director general al Oficiului National al Registrului Comertului

„Reintoarcerea Registrului Comertului la Camerele de Comert ar arunca inapoi in timp acest serviciu public, cu mai mult decat cu trei ani in urma. Consecintele revenirii la vechiul sistem s-ar vedea in deservicii majore aduse comerciantilor si mediului de afaceri”, spune Eugen Ghiulea, directorul general al Oficiului National al Registrului Comertului din 2004, fara apartenenta politica. Acum exista un sistem integrat la nivel national, complet informatizat, care nu a putut fi pus in practica in conditiile in care Camerele aveau reguli proprii de a tine registrele. Inainte de trecerea la Ministerul Justitiei, nu se putea vorbi de o comunicare intre toate registrele, astfel incat, spre exemplu, in 2003 am descoperit 1.900 de firme-fantoma, plecate dintr-un judet si care nu ajunsesera nicaieri. In al doilea rand, taxele si tarifele sunt acum uniformizate la nivel national si fundamentate economic, fiind aprobate de Ministerele Justitiei si Finantelor. Inainte, spre exemplu, erau diferente intre tarifele practicate de judete pentru aceeasi operatiune.

Astazi, exista transparenta in utilizarea banului public – avem un buget aprobat de Ministerul Justitiei si pentru fiecare achizitie organizam licitatie publica, in conditiile in care inainte nu a existat o contabilitate precisa a banilor incasati de Camere din activitatea de registru.

Numarul de angajati la nivelul Registrelor a crescut de la 1.200 la 1.500, dar aceasta s-a produs in conditiile in care unele camere nu aveau personal incadrat pentru activitatea de registru, iar in ultimii ani au crescut serviciile catre comercianti. In primul rand, am redus perioada de inregistrare a unei companii la numai trei zile. Mentinem fondul de salarii relativ scazut, comparativ cu alte institutii de stat, pentru a rezerva sume cat mai mari pentru investitii. Am refacut dotarea tehnica a fiecarui registru judetean si, cu numai trei exceptii, fiecare Registru are acum un sediu propriu. Patrimoniul ONRC, devenit patrimoniu public, depaseste acum sase milioane de euro, prin investitiile realizate incepand din 2003. De asemenea, excedentul din 2003 si 2004 a fost reinvestit pentru realizarea unor servcicii pentru mediul de afaceri. Si aceste investitii vor continua.

CONTRA

Ovidiu Silaghi
Deputat PNL, presedintele CCIA Satu Mare

„Reintoarcerea Registrului la Camere poate fi considerata un act de justitie reparatoriu, de retrocedare a proprietatii intelectuale. Registrul trebuie sa fie la Camere, pentru ca acestea sunt cele care l-au creat si l-au dezvoltat timp de 13 ani”, spune Ovidiu Silaghi, deputat PNL, presedinte al Camerei de Comert din Satu Mare. El precizeaza ca intre cele doua functii nu exista nici o incompatibilitate, atata timp cat nu este remunerat de Camera de Comert.

„Si in prezent, Registrul Comertului functioneaza cu un know-how construit de Camerele de Comert. Ramanerea Registrului in subordinea Ministerului Justitiei are un impact negativ asupra mediului economic de pe plan local, dar si national. In primul rand, se obstructioneaza bunul mers al Camerelor de Comert, pentru ca pierderea registrului a insemnat pierderea contactului cu informatia actualizata – care sta la baza derularii activitatii noastre. In acelasi timp, s-a pierdut o sursa importante de venituri, in conditiile in care statul nu sprijina in nici un fel activitatea Camerelor. Acum, veniturile obtinute de Registre sunt dirijate preponderent pentru cheltuieli administrative – se cheltuiesc in continuare sume considerabile pentru tehnica de calcul, pentru chirii. Registrul Comertului a devenit doar o institutie birocratica, pur administrativa, preocupata numai de interesele sale proprii, rupta de celelalte entitati ale comunitatii de afaceri. Au fost ignorate sau anulate reglementari care vizau concentrarea si simplificarea formalitatilor, introduse prin Biroul Unic. Perioada de trei zile pentru inregistrarea unei firme este pur formala.

Cat timp Registrul era la Camera, comerciantul putea veni la mine si sa vobeasca despre problemele pe care le are, pentru ca gasea un reprezentant din aceeasi tabara, a mediului de afaceri. Acum, el simte ca se duce la un functionar. In plus, sistemul actual instituie un conflict de interese, pentru ca ORC de pe langa tribunal acorda asistenta agentului economic, ii redacteaza actul ce urmeaza sa se inscrie in Registru, pe care il supune controlului judecatorului din cadrul tribunalului pe langa care functioneaza, face inregistrarea in registru. La aceasta mai trebuie amintita cresterea taxelor de registru cu 19% in octombrie 2002, urmata de majorari periodice.”