Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, considera ca este corect ca unele state aplica masuri economice „in afara prevederilor europene”, daca acestea sunt in interesul tarii sau al cetatenilor acesteia.
Teodorovici spune ca, desi in Uniunea Europeana se vorbeste despre o mare familie, fiecare lupta pentru el.
„De multe ori suntem mult prea latini, trebuie sa devenim mai pragmatici, adica sa ne vedem interesul ca tara. In Uniunea Europeana, vorbim de o mare familie, dar fiecare lupta pentru ei. De asta noi ca tara trebuie sa ne vedem interesul atunci cand aplicam anumite masuri, chiar si de multe ori in afara prevederilor europene.
O sa spuneti poate: cum, si incalcam. Nu, nu incalcam si, chiar daca incalcam si e interesul nostru ca tara, incalcam, ne asumam.
Sunt tari europene care asta fac, nu aplica anumite obligatii europene pentru ca nu este in interesul companiilor proprii sau cetatenilor din acele tari, isi asuma chiar si mersul la Curtea Europeana de Justitie, stiind ca intr-un final trebuie sa aplice acea prevedere, dar pentru a castiga cat mai mult au o astfel de abordare. Nu e nimic sa spunem ilegal… Este o abordare corecta”, a sustinut Eugen Teodorovici, in cadrul unei intalniri a oamenilor de afaceri romani si italieni care a avut loc, vineri, la Ploiesti.
Ministrul Finantelor a invocat, in acest context, Codul Fiscal adoptat in anul 2015, care a fost contestat, dar care a dat rezultate foarte bune.
„Asa ca Guvernul Romaniei de ceva timp incoace a inceput sa aplice si masuri… cu cateva sincope, perioade de timp cand, din pacate, au mai fost si altii care s-au ocupat de economie, stiti foarte bine, un cod fiscal din 2015, a fost cel mai liberal cod fiscal.
Cu exceptia a doua, trei persoane, toti au fost impotriva acelui cod fiscal, de la ambasade, Comisia Europeana, Consiliul Fiscal si multi, multi altii. Astazi, cifrele macro au in mare parte la baza aceste masuri din Codul Fiscal din 2015″, a mai spus ministrul de Finante.
Teodorovici ar vrea sa se schimbe legislatia privind investitiile
Totodata, ministrul Finantelor spune ca sustine schimbarea legislatiei, astfel incat Guvernul sa poata acorda „peste cadrul legal existent” facilitati suplimentare unor firme care fac investitii foarte mari in Romania.
Teodorovici isi doreste ca Romania sa devina un „paradis investitional”, atat pentru firme din Europa, cat si din afara acestui continent.
„Vreau sa ne concentram, ca si Guvern, in a modifica ce avem ca si cadru, de la legislatie la administratie, in sensul de reforma. (…) Cred ca ar trebui schimbata legislatia astfel incat pentru investitii mari, mari, extrem de importante, Guvernul sa poata decide peste cadrul legal existent acordarea de facilitati suplimentare tocmai pentru a decide acel investitor ca acel proiect sa se faca Romania si nu Polonia sau in alta tara.
Daca nu ne miscam foarte repede si nu suntem activi suficient, atunci investitiile pleaca in alte state si aceste exemple sunt foarte multe la numar, aceasta balbaiala de multe ori in a acorda anumite facilitati unor investitori foarte mari face ca decizia sa se ia in directia unei alte tari” a afirmat Teodorovici.
Citeste si:
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com