O treime din magazinele de cartier se inchid anual dupa aparitia hipermarketurilor
In lexicul de baza al romanului au aparut cuvinte precum hipermarket, supermarket, „cash and carry” si magazinul de discounturi. Treptat-treptat, am si uitat ca au existat „Alimentara”, „Debitul de tutungerie”, „Mercerie”, „Confectii femei”.
In ultimii zece ani, mentalitatea romanului in ceea ce priveste cumparaturile s-a schimbat radical. La inceputul anilor ’90, ideea de „a merge la cumparaturi” se materializa printr-un drum la piata, adica o plimbare printre tarabe si o vizitare a fiecarui magazin pe drumul dinspre piata spre casa.
Bineinteles ca nu se putea omite din context rolul alimentarei, care era un surogat al supermarketului de cartier. In fond, zona de raioane era clar delimitata, produsele erau puse intr-un cos, iar la iesire treceai pe la casa de marcat. Apoi, incarcat de pungi si sacose, pana la masina/tramvai sau daca magazinul era aproape, pana acasa. Suna ca o excursie pana la supermarketul de azi.
Pentru produse nealimentare, in fiecare cartier erau magazine specializate. Profilul de activitatea se regasea inca din sigla: Textile, Confectii, Mercerie, Chimicale, Electrocasnice, Tutungerie, Croitorie, Librarie. Produse alimentare se gaseau la Paine, Aprozar (de la „Aprovizionare cu zarzavaturi”), Dulciuri.
Sigur, sigle de acest gen mai erau, dar in locatia respectiva tinea de domeniul alimentatiei publice (Cofetarie) sau produse care si astazi se gasesc tot in magazine specializate (Farmacie, Florarie).
Marile magazine ale Bucurestiului de atunci erau Victoria (cu sloganul „50 de magazine intr-unul singur”), Cocor, Bucuresti, Romarta copiilor, Eva, culminand cu epicentrul comercial al vremii, Unirea. Ideea care a stat la baza construirii cartierelor de blocuri era ca in fiecare zona sa se gaseasca magazine din toate domeniile.
In peisajul comertului de astazi, magazinele ce purtau numele activitatii se regasesc sub forma magazinelor private si, mai nou, ca raioane in hipermarketuri. In locul marilor magazine din urma cu cincisprezece ani avem acum fie spatii inchise si cenusii (magazinul Bucuresti), fie magazine mici, fiecare cu marca lui.
Acolo, media de varsta a vanzatoarelor a scazut, iar „uniforma de lucru” s-a schimbat cu haine viu colorate. Cea mai mare diferenta dintre cele doua perioade de timp o constituie aparitia hipermarketului.
Noi definitii
Numarul magazinelor de acest gen s-a marit considerabil in ultimii ani si continua sa creasca. Alimentarele de cartier s-au transformat in supermarket, iar cele cu un anumit profil s-au privatizat. Noii patroni au adaptat magazinul la cerintele pietei de acum: fie l-au transformat in magazin general, fie intr-unul de un cu totul alt profil, fie au pastrat profilul, dar au modernizat aspectul.
La marginea marilor orase exista acum hipermarketuri, depozite cu vanzare sau magazine tip „cash and carry”, in zonele cu vad comercial intens exista supermarketuri, iar din loc in loc cate un minimarket.
Care este insa definitia acestor noi termeni aparuti in limbajul de zi cu zi al romanilor? Hipermarketul are o suprafata de peste 4.500 mp si cel putin 50.000 de tipuri de produse, atat alimentare, cat si nealimentare, care variaza de la cartofi la CD-uri. Un supermarket are mai putin de 4.500 mp si contine intre 7.000 si 10.000 de referinte in gama de produse cu care ii imbie pe clienti.
Este axat mai mult pe produsele alimentare. Marketul (in fapt, unitatea de masura) este o combinatie intre un magazin mare si unul mic; are intre 100 si 4.500 mp si vinde intre 1.000 si 5.000 de produse.
Minimarketul (in traducere libera – „magazinul de cartier”) are o suprafata de sub 100 mp si o gama de putin sub 1.000 de produse. Micromarketul este reprezentat de chioscuri si magazinase de la parterul unui bloc care vand in geam. Are cativa metri patrati si sub 100 de produse.
Sub aceasta categorie se mai afla vanzatorii ambulanti ce umbla cu produsele intr-o geanta sport, sau cei „sedentari” care stau pe langa piete cu marfa expusa pe trotuar pe o folie de plastic. Categorisirea lor dupa suprafata si numarul de produse este minimala si se poate constata cu ochiul liber.
Rezultatul ar fi unul mai mult haios, decat serios: 1-2 metri patrati, pe care sunt expuse 5-10 produse.
In afara sistemului de masura al marketurilor, avem „piata verde” (in engleza: „green market”), mai pe romaneste „piata agro-alimentara”. Fratele mai mare al pietei clasice este piata de gros, un spatiu mare amenajat numai pentru vanzarea produselor alimentare. Similar cu piata de gros este depozitul cu vanzare. Un spatiu similar, specializat pe o anumita gama de produse.
Toate aceste tipuri de puncte de vanzare se adreseaza segmentului de retail. Mai exista la limita marilor orase si depozitele de tip „cash and carry” (din engleza: „plateste si ia”). Aceste spatii sunt adresate revanzatorilor. Marfa luata de aici va fi vanduta in magazinele de cartier.
Din acest motiv, accesul este permis persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate, pe baza de legitimatie.
Legea (mai exact OG 99/2000, modificata prin L650/2002) defineste „cash and carry” ca fiind „forma de comert cu autoservire pe baza de legitimatie de acces – activitatea desfasurata de comerciantii care vand marfurile prin sistemul de autoservire catre persoane juridice sau persoane fizice autorizate si asociatii familiale autorizate conform legii, inregistrate in baza de date a vanzatorului,
in scopul revanzarii si/sau prelucrarii, precum si a utilizarii acestora ca produse consumabile”.
Avantaje si dezavantaje
Spuneam mai sus ca aparitia hipermarketurilor a dus la o schimbare a modului de abordare a cumparaturilor. De la vizitele la piata si magazinele de la parterul blocurilor, romanii au deprins incursiunea de la sfarsit de saptamana la un hipermarket. Acest fapt are numeroase efecte, in toate directiile. Marile magazine se bazeaza pe clienti siguri in fiecare week-end.
Micile magazine din interiorul orasului pierd segmente importante de clienti. Clientul gaseste o foarte larga varietate de produse in acelasi loc. Pentru un anume sortiment, are in fata mai multe firme, poate compara preturile la fata locului. Sta la o singura coada. In cartier sta la cozile fiecarui magazin in parte. Acolo unde sunt, bineinteles.
La magazinul de langa casa poate in schimb sa se consulte cu vazatorul asupra calitatii produselor, alegerea este mai personalizata. La hipermarket, dialogul cu un reprezentant al vanzatorului este mult mai institutionalizat. Foarte rar prinzi pe cineva care sa aiba timp sa-ti explice ce are un produs si ce nu are celalalt.
Responsabilii de raion pot veni chemati, iar drumul lor pana la client poate dura. Un cititor ne-a prezentat o intamplare personala mai putin fericita intr-un hipermarket, unde a asteptat o jumatate de ora sa vina un reprezentant al magazinului. Omul a depus o reclamatie, cu gandul ca poate se va remedia situatia pe viitor.
A primit o scrisoare de raspuns acasa (triumful civilizatiei!), din care a aflat ca angajatii respectivului magazin „nu sunt obligati sa le explice clientilor detalii despre produse si nici sa le raspunda la intrebari sau nelamuriri”.
La bani marunti
Totul se reduce, pana la urma, la bani. Unele produse din hipermarket sunt mai ieftine decat cele din supermarket. Motivele tin de agilitatea firmei de a gasi solutii pentru a-i atinge pe consumatori in cel mai sensibil punct: portofelul.
De cealalta parte, unele produse la preturi mici se pot gasi si la magazinele de cartier, fara sa fie necesara „excursia” comerciala de la sfarsitul saptamanii. Pentru unii consumatori, magazinul de cartier este suficient. O varietate de produse ce se afla aproape de casa. Pentru altii, hipermarketul este solutia.
Cu banii ramasi de pe urma preturilor mai mici se acopera o parte din costul transportului (pentru posesorii de autoturisme). Per total, cheltuiala de week-end poate fi mai mica decat achizitionarea produselor de pe o zi pe alta. Aceasta ecuatie depinde insa de cantitate. Daca sumele cheltuite, in medie, pe week-end nu depasesc 150 lei noi (1.500.000 lei vechi), la final da cu minus.
Daca aprovizionarea se situeaza pe la 500 lei noi (5.000.000 lei vechi), drumul pana in afara orasului aduce beneficii financiare. Hipermarketul pierde in fata minimarketului in cazul necesitatilor de o zi. Nimeni nu se duce in afara orasului pentru un sapun, o punga de faina si patru baterii.
I-a lovit falimentul
Aparitia celor mari a dus la inchiderea unor afaceri mici. Zonele in care hipermarketurile s-au instalat a dus la falimentarea micilor magazine. Au fost si beneficiari, in afara de proprietarii marilor centre comerciale. Este vorba despre administratia locala. Bugetele locale s-au umflat in urma banilor proveniti din taxele colectate de la aceste centre.
Sa luam ca exemplu cazul capitalei, unde avem primari de comune limitrofe care gestioneaza bugete mai mari ca urmare a deschiderii unu hipermarket pe teritoriul localitatii. De asemenea, bugetele locale ale sectoarelor sudice (4 si 5), defavorizate prin comparatie cu nordul dezvoltat, savureaza orice investitie in zona.
Unda negativa i-a atins pe proprietarii micilor magazine. Conform unui studiu dat publicitatii de compania de management al riscului Coface Intercredt Romania, rata falimentelor inregistrate de firmele din sectorul comercial a fost in 2003 de 35%.
„Acest fapt este explicabil prin prisma cresterii numarului de supermaketuri si hipermarketuri caer au castigat piata micilor comercianti”, considera Cristian Ionescu, director general al Coface Intercredit. Pe urmatoarele locuri se plasau domeniile agricol si alimentar. In 2004, sectorul industriei alimentare l-a depasit in falimente pe cel comercial.
Inversarea de pozitie nu a fot semnificativa, deoarece majoritatea inchiderilor de porti era detinuta de acelasi grup de industrii. In prima jumatate a acestui an, situatia a fost similara. Cele mai multe falimente (aproximativ doua treimi) au avut loc tot in gradina micilor comercianti, a industriei alimentare si a sectorului agricol.
De altfel, in 2005, numarul de falimente a fost dublu (3.510) fata de anii anteriori.
„Dupa cum se poate observa din faptul ca ponderile sectoriale nu s-au modificat semnificativ, aceasta este tendinta intregii economii, cresterea numarului de falimente nefiind sustinuta doar de anumite sectoare economice, fapt explicabil prin tendinta de consolidare a economiei, practic, din multitudinea de firme infiintate dupa 1989, ramanand pe piata acelea care pot face fata conditiilor de performanta si calitate actuale”, a afirmat Cristian Ionescu.
In ce priveste repartitia teritoriala, din totalul de 3.982 de falimente inregistrate in anul 2004, cea mai mare pondere o detine zona de centru a tarii, respectiv 26,85%, urmata de zona de sud-est a tarii, cu o pondere de 19,56%.
Brasov este judetul cu cel mai mare numar de cazuri de faliment din tara, detinand noua la suta din totalul acestora, practic mai multe falimente decat totalul zonelor nord-estice, sudice sau de vest. Si in Bucuresti s-a inregistrat un numar semnificativ de falimente – 8,5% din totalul cazurilor.
Judetele unde s-au inregistrat cele mai putine cazuri de faliment in 2004 sunt Arges, Bistrita-Nasaud, Calarasi, Teleorman, Valcea si Vaslui. Tocmai acolo unde prezenta hipermarketurilor este extrem de redusa, chiar absenta.
Vanzari prin hipermarket in Europa Centrala si de Est
– % din total vanzari –
Tara Pondere (%)
- Cehia 70
- Croatia 56
- Polonia 47
- Serbia 38
- Romania 20
Sursa: GFK
Numar de hipermarketuri la mia de locuitori
Tara Nr. hipermarketuri
- Cehia 16
- Slovacia 14
- Ungaria 8
- Polonia 6
- Romania 0,4
