Chiftelutele vegetariene sunt cea mai comuna alegere pentru meniul zilnic din saptamanile lungi de post. Sunt usor de facut, gustoase si foarte versatile – le poti face cu sos, le poti consuma ca atare, alaturi de o salata sau invelite intr-o lipie aburinda, cu multe legume alaturi.
Iar variante sunt nenumarate, dintre care noi ti-am propus: Chiftelute cu soia si cartofi, Chiftelute de post cu legume, Chiftelute de cartofi si Chiftelute de post cu ciuperci si linte. Azi iti recomandam sa incerci o varianta mai exotica a clasicelor chiftelute, sub reteta lui Jamie Oliver: falafel.
Falafel este o mancare traditionala din Orientul Mijlociu si consta in chiftelute din naut prajite in baie de ulei si servite intr-o lipie, alaturi de salata, muraturi si/sau sos picant, in functie de reteta. Noi iti oferim baza – reteta pentru chiftelutele exotice – si ramane ca mai departe sa faci tu combinatiile magice.
Ai nevoie de:
O conserva de 400g de fasole
O conserva de 400g de naut
*atat fasolea, cat si nautul, pot fi preparate, bineinteles, in casa, insa varianta aceasta este mult mai rapida.
1 lamaie
1 lingura de harissa (o pasta iute, pe care o poti inlocui, la nevoie, cu o lingura de pasta de tomate in care ai adaugat o jumatate de lingurita de chilli sau de fulgi de ardei)
1 lingurita de allspice – il gasesti in magazinele de condimente sau il poti inlocui cu ce condimente preferi
1 lingura cu varf de faina
1 legatura de coriandru proaspat
Ulei de masline
Sare si piper dupa gust
Mod de preparare:
Scurge fasolea si nautul si pune-le in blender. Razuie coaja de la lamaie si adaug-o, alaturi de sare si piper, harissa, condimentele allspice, faina si tulpinile de la coriandru (frunzele le poti pastra pentru o salsa delicioasa).
Mixeaza pana ce obtii o pasta fina, apoi formeaza chiftelutele cu mainile ude. Prajeste-le in baie de lei, la foc iute, pana devin aurii si crocante deasupra.