In momentul in care iti faci CV-ul, telul pe care trebuie sa il ai in minte este de a le demonstra potentialilor angajatori ca esti un candidat valoros, care merita cel putin invitat pentru un interviu. Anumite informatii precum starea civila sau numarul de copii pot fi total irelevante pentru ca nu adaga niciun pic de valoare CV-ului tau. Poti sa mentionezi ce hobby-uri ai, de exemplu, insa doar daca au legatura cu jobul pentru care aplici sau scot in evidenta calitati pe care le vrei subliniate. Nu umple, asadar, CV-ul cu tot felul de informatii nesemnificative pentru angajatori, care le distrag atentia de la lucrurile cu adevarat importante si… ii plictisesc.
Vei zice, poate, ca ai intalnit persoane care adauga multiple „floricele” CV-ului lor si totusi le merge senzational. Inainte de a trage concluzii, insa, pune-ti cateva intrebari legate de respectivele persoane: cati ani de vechime in munca au? Sunt persoane foarte cunoscute in breasla lor? Sunt persoane care lucreaza in medii creative / artistice? Sunt persoane cu adevarat talentate si cu CV-uri cu adevarat interesante? Daca ai raspuns la toate aceste intrebari si simti puternic ca sunteti pe picior de egalitate, iti poti permite si tu sa te abati un pic de la aceste reguli. Insa nu si de la urmatoarea.
Ce NU trebuie, asadar, sa mentionezi niciodata in CV-ul tau? Preferintele politice! Diverse cercetari au demonstrat faptul ca CV-urile care includ preferintele politice ale candidatilor ii pot determina pe angajatori sa ii priveasca pe acestia cu suspiciune. Intr-o lucrare publicata recent, Shanto Iyengar, profesor de stiinte politice la Standford University si Sean Westwood, cercetator postdoctoral la Princeton University, spun ca introducerea, fie subtila sau explicita, a preferintelor politice in CV poate starni animozitati mai puternice decat informatiile despre rasa, de exemplu.
1000 de aplicanti pentru joburi au fost inclusi in studiu, iar rezultatele au aratat ca, chiar si atunci cand candidatii aveau o pregatire profesionala mai buna decat ceilalti, erau respinsi din considerente politice. Mai exact, in 80% dintre cazuri angajatorii au ales candidatii cu aceleasi inclinatii politice ca ei. „Daca jobul nu este intr-un domeniu politic, nu as include niciodata in CV referiri la preferintele mele politice sau la o eventuala activitate politica”, a comentat Iyengar.
Evitarea acestor informatii se poate dovedi a fi, uneori, aproape imposibila, insa secretul sta in cat de bine informat esti in legatura cu compania pentru care aplici si cat de bine iti cunosti potentialii angajatori, detalii care pot face diferenta intre a obtine un nou job sau a fi nevoit sa… cauti in continuare.