Plata online pentru facturi, rezervari sau diverse cumparaturi este extrem de comoda si la indemana. Magazinele sunt deschise la orice ora, produsele au, de obicei, numeroase poze explicite la care te poti uita, in tihna, cat doresti. Exista, insa, si dezavantaje ale cumparaturilor online si ele pornesc adesea de la faptul ca vanzatorul si consumatorul interactioneaza doar prin ecranul calculatorului si, cel mult, prin intermediul unui curier adesea angajat al unei firme independente. Va spunem azi cum sa alegeti comerciantii, care va sunt drepturile si cui va puteti adresa in situatia in care va sunt incalcate!
Cateva sfaturi pentru a alege comerciantul:
- verificati daca pe site este indicata in mod vizibil identitatea completa a comerciantului (denumirea, adresa postala si electronica, numar de telefon, numarul de inregistrare in registrul societatilor comerciale si cel de inregistrare fiscala etc.);
- apelati la centrul de gestionare a numelor domeniilor de internet din statul dumneavoastra (ROTLD, WHOIS) pentru a verifica daca mentiunile legale inscrise pe site-ul comerciantului sunt aceleasi cu cele inscrise la acest centru;
- informati-va pe alte site-uri si forumuri pentru a va face o idee asupra seriozitatii vanzatorului;
- evitati site-urile pe care sunt indicate ca adresa simple cutii postale si/sau numere de telefon cu suprataxa ori numere de telefon al caror prefix corespunde unui alt stat decat cel din adresa indicata;
- contactati comerciantul pentru a cere informatii suplimentare asupra produsului sau serviciului, serviciilor post-vanzare sau a conditiilor de livrare. Modul in care se va raspunde la aceste intrebari va poate oferi indicii asupra seriozitatii vanzatorului;
- verificati daca site-ul afiseaza conditiile generale de vanzare, o eticheta sau o marca de calitate. Informati-va asupra garantiilor oferite de aceste marci de calitate;
- trebuie sa aveti posibilitatea de a consulta detaliile comenzii si pretul total si de a corecta eventualele erori inainte de confirmare.
Vanzatorul este obligat ca, inainte de incheierea contractului, sa furnizeze un anumit numar de informatii:
– identitatea sa si datele de contact – descrierea produsului sau a serviciului – caracteristicile esentiale – pretul cu toate taxele incluse, taxele de livrare – durata minima a contractului – modalitatile de plata si de livrare – conditiile de vanzare – existenta si modul de exercitare a dreptului de retragere din contract.
Cateva reguli esentiale pentru a face o achizitie on-line
- Cititi conditiile generale de vanzare. Se presupune ca ati acceptat aceste conditii la momentul achizitiei. In eventualitatea unui litigiu, conditiile va vor fi opozabile, chiar daca au fost formulate intr-o limba straina.
- Verificati cum sunt utilizate datele dumneavoastra personale. Faceti acest lucru inainte de a valida comanda. Nu uitati ca aveti un drept de acces si de rectificare.
- In principiu, contractul este incheiat de la momentul confirmarii comenzii: – asigurati-va ca adresa dumneavoastra electronica este corect mentionata si ca puteti primi mesaje – salvati sau imprimati confirmarea comenzii. – Pastrati intotdeauna o copie a comenzii, a confirmarii tranzactiei si a conditiilor generale valabile la momentul efectuarii comenzii.
Dreptul de retragere – Termenul de exercitare
Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor la incheierea contractelor stabileste un termen minim de 14 zile calendaristice de la momentul livrarii sau al incheierii contractului in care poate fi exercitat dreptul de denuntare unilaterala. Daca nu sunteti multumit de produsul comandat, pentru siguranta, returnati-l in 14 zile calendaristice, de preferinta utilizand un serviciu de trimitere cu confirmare de primire. Vanzatorul va poate aplica o penalitate, daca valoarea produsului este diminuata, dar nu ca urmare a unei utilizari normale pentru verificarea functionalitatii produsului. Nu trebuie sa va justificati decizia. Va trebui sa platiti totusi taxele postale de returnare. Termenul de exercitare a dreptului de denuntare unilaterala poate fi extins (pana la 12 luni conform legislatiei), daca vanzatorul omite sa va comunice, in timp util, informatiile privind dreptul de retragere.
Orice vanzator este obligat sa livreze un produs care sa nu fie afectat de o lipsa de conformitate. Prin urmare, va raspunde pentru orice defect care poate aparea (garantia legala a produsului, a carei durata este in principiu de 2 ani in Uniunea Europeana). Pentru mai multe informatii vedeti tema Vanzarea produselor si garantiile.
Mai multe informatii
Nivelul 1 – Pentru intrebari punctuale, consultati sectiunea Vanzarea la distanta din cadrul Intreaba expertul. Pentru intrebari punctuale privind modalitatile de plata in cadrul achizitiilor online, consultati sectiunea Metodele de plata.
Nivelul 2 – Pentru o descriere amanuntita a drepturilor dumneavoastra consultati Fisa de informare Vanzarea la distanta.
Nivelul 3 – Pentru informatii de specialitate consultati OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor la incheierea contractelor.