Conform presedintelui Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR), „configuratia actuala a pietei este determinata nu atat de eficacitatea marilor companii, cat de incapacitatea celor mai mici, in special a celor independente, de a atrage de la banci fonduri suficiente, fie din cauza unei slabe capitalizari, fie pentru ca nu au gasit o nisa de piata potrivita.” Cu alte cuvinte, limitele financiare si posibilitatile reduse de colaborare ale firmelor mici le imping catre colaps, in timp ce influenta pe piata, experienta si forta celor mari atrag un numar tot mai important de clienti.
Avantajul apartenentei la un grup financiar
Avand in vedere stadiul actual al pietei de leasing, caracterizata printr-o crestere constanta a cererii, concurenta redusa si rate ridicate de profitabilitate, este de asteptat ca acest sector sa cunoasca o dezvoltare sustinuta in urmatorii ani. Din nefericire, din cele cateva mii de firme care indeplinesc cele doua conditii impuse de lege (sa aiba inclus in obiectul de activitate, operatiunile de leasing si sa detina un capital minim de 500 milioane lei) pentru a putea deveni operatori pe piata numai cateva vor avea resursele necesare pentru a se bucura de cresterea pietei, iar momentul 2007, corespunzator aderarii la Uniunea Europeana, va subtia alarmant numarul operatorilor. 2007 reprezinta totodata si momentul in care bancile de pe piata romaneasca vor putea sa opereze pe plan local prin societati distincte, fapt care va avea de asemenea un impact negativ asupra firmelor mici de leasing.
Presedintele ASLR a apreciat chiar ca actuala tendinta de concentrare a pietei se va accentua o data cu intrarea Romaniei in UE, cand urmeaza sa fie implementat acordul Basel II, care prevede obligativitatea adecvarii capitalului social al companiei in functie de expunerea acesteia pe piata. In acest sens, capitalul social al societatilor de leasing romanesti va trebui sa creasca intr-o prima faza de la 500 de milioane de lei, la 4 miliarde de lei, pentru a se alinia apoi standardelor din UE.
In ceea ce priveste profitabilitatea companiilor mici, aceasta este inca ridicata datorita contractelor de leasing incheiate in trecut si care in prezent sunt in curs de derulare. Situatia aceasta ar putea sa se mentina si in urmatorii 1-3 ani. Dupa acest interval de timp, in conditiile in care costurile de finantare in sistem leasing a achizitiei unui bun vor fi apropiate de cele din Vest, companiile mici ar putea sa aiba probleme si la acest capitol. Pentru a fi profitabile in astfel de conditii, societatile de leasing vor trebui sa se bazeze pe volume mari de activitate, fapt posibil prin extinderea retelei de sucursale la nivel national si prin promovare.
Unul din domeniile extrem de promitatoare pentru viitorul sectorului este leasingul imobiliar, unde se vor inregistra cresteri spectaculoase in urmatoarea perioada. Cum insa in acest domeniu sunt necesare sume mari de bani, pe termene lungi, accesul companiilor mici este ca si prohibit. Aceeasi problema se pune si in cazul echipamentelor industriale.
Totusi, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca firmele mici pot rezista pe piata, fie printr-o politica de pozitionare pe o nisa (spre exemplu, firme de leasing specializate pe finantarea microintreprinderilor sau a achizitionarii de echipamente de birou), fie printr-o oferta mai tentanta decat cea a companiilor mari nu neaparat in ceea ce priveste costurile.
Spre exemplu ele pot oferi ca bonus la contractul de leasing servicii suplimentare cum ar fi cele de asistenta in relatia cu societatea de asigurare (administrarea situatiilor de accident si a oricaror evenimente ce intra sub incidenta asigurarii – cu exceptia declaratiilor de la politie- contactarea departamentului daune din cadrul companiei de asigurari, intocmirea tuturor formalitatilor in vederea efectuarii constatarii, participarea efectiva la constatare, alaturi de reprezentantul societatii de asigurare, la sediul acesteia, sau dupa caz, la service), asistenta in relatia cu service-ul agreat de firma de asigurari si cea de leasing (programarea in regim de urgenta a masinii pentru inspectiile curente si reparatii, urmarirea efectuarii interventiilor, a lansarii comenzilor pentru piese, a termenelor de finalizare, informarea utilizatorului asupra tuturor ofertelor promotionale aparute in service, efectuarea demersurilor necesare pentru asigurarea tractarii pe teritoriul Romaniei, in cazul unor situatii speciale etc.).
In acest moment, companii precum Porsche Leasing, Afin Romania, BCR Leasing, RCI Leasing si Tiriac Leasing detin circa 36% din totalul pietei de profil si 72% din valoarea totala a contractelor incheiate la nivelul companiilor membre ASLR, iar Alpha Leasing, BRD Sogelease, Finans Leasing, HVB Leasing, Piraeus Leasing, Raiffeisen Leasing, UniCredit Leasing si Volksbank Leasing, companii reunite in Asociatia de Leasing Bancar (ALB), au finantat, in primele noua luni ale anului trecut, achizitii de bunuri in valoare de 378 milioane euro, reprezentand aproximativ 30% din intreaga piata de leasing din Romania. Numele firmelor aflate in fruntea pietei dezvaluie apartenenta la grupuri financiare importante, subsidiare ale unor banci, divizii ale unor importatori de vehicule sau colaboratori ai unor dealeri importanti.
Cauzele pentru care aceste societati sunt principalele vizate de clienti sunt simple. De ce sa cauti finantare la o societate care, probabil, te va purta de la Ana la Caiafa pentru obtinerea banilor necesari si pentru a incheia un contract cu dealerul, cand firmele incluse in grupuri mari iti pot asigura aproape instantaneu atat finantarea, cat si asigurarea sau automobilul? Calea dreapta e cu siguranta cea mai scurta, insa nu intotdeauna si cea mai ieftina. Constienti fiind de pozitia lor pe piata si de avantajele oferite clientului, actorii mari de pe piata se feresc sa adauge in oferta si bonusuri financiare.
Cota de piata a firmelor de leasing*
1. Porsche Leasing 19,6%
2. Afin Romania 16,9%
3. BCR Leasing 14,2%
4. RCI Leasing 12,59%
5. Tiriac Leasing 9,55%
6. Motoractive 7,25%
7. Eurial Leasing 6,89%
8. TBI Leasing 4,57%
9. Romstal Leasing 4,2%
10. Romexterra Leasing 1,7%
Nota: *in totalul contractelor firmelor care fac parte din Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR).