Motocicletele se vand aproape la fel de prost ca anul trecut.
In primele sase luni din acest an, comertul cu scutere, motorete si motociclete a inregistrat o crestere de aproximativ 26%, dar piata nu se ridica nici pe departe la nivelul posibilitatilor.
Asa cum era de asteptat, nici in acest an cei implicati in afaceri cu vehicule pe doua roti nu au motive de bucurie. Cele 735 de unitati vandute in perioada ianuarie-iunie 2005 nu sunt deloc la nivelul pe care il poate asigura piata din Romania. Inca de la sfarsitul anului trecut importatorii se asteptau la cresteri nesemnificative dar realitatea este chiar sub predictiile acestora. Stagnarea este cuvantul de ordine pe acesta piata. Vanzarile din 2004 s-au ridicat cu greu la 1.000 de unitati, acest prag parand a fi psihologic, dupa ce si in 2002 si in 2003 numarul motocicletelor noi s a invartit in jurul aceluiasi plafon.
Potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), cea mai mare crestere, de peste 25%, a fost inregistrata in 2004 la segmentul motocicletelor de strada, pana la 393 de unitati, in vreme ce clasa off-road a avansat cu peste 20%, pana la 154 de unitati. O parte dintre clientii care ar fi cumparat in 2003 un scuter s-au orientat anul trecut catre motocicleta, rezultatul fiind diminuarea cu 16,7% a vanzarilor de scutere si monopede, pana la 460 de unitati.
In 2005 este de asteptat ca piata sa nu creasca decat cu cateva zeci de unitati, acest lucru fiind destul de clar daca avem in vedere ca vehiculele pe doua roti sunt cumparate in special in prima parte a anului cand clientii asteapta anotimpul cald. De altfel, reprezentantii importatorilor dau de aceasta data vina pe vara ploioasa, dar nu uita sa mentioneze la capitolul minusuri si educatia cumparatorilor si mai ales cea a participantilor la trafic.
Peugeot, Honda si KTM, in varful ierarhiei
Conform statisticilor APIA pentru primul semestru din 2005, cea mai bine vanduta marca a fost Peugeot, cu 143 unitati, in crestere cu 13,5% fata de acelasi interval din 2004. Pe locurile urmatoare se situeaza Honda, cu 96 de unitati (+39%), KTM – 93 unitati (+94%), Suzuki – 83 unitati (+246%), Yamaha – 80 unitati (+38%), Aprilia – 47 unitati (+34%), Geely – 31 de unitati (+72%), BMW – 28 unitati (+180%), Ducati – 27 unitati (+23%) si Tomos – 19 unitati (+36%).
Cea mai mare crestere, de 64%, a fost inregistrata pe segmentul motocicletelor de strada, pana la 389 de unitati, in vreme ce clasa off-road a avansat cu 23%, pana la 80 de unitati. Cresterea pe segmentul scuterelor a fost de circa 38%, la 236 de unitati, in timp ce vanzarile de mopede au scazut cu peste 70%, la doar 30 de unitati. In ceea ce priveste motocicletele de strada, marcile cu cele mai bune rezultate au fost Honda, cu 89 de unitati, in crestere cu 54%, Suzuki (83 de unitati, in crestere cu 277%), Yamaha (61 de unitati, +49%), KTM (30 de unitati, +67%) si BMW (28 de unitati, +180%). Segmentul off-road este dominat de marca KTM – 63 de unitati, in crestere cu 110% fata de anul trecut, fiind urmata de Yamaha – 9 unitati si Honda – 4 unitati. Cele mai cautate scutere s-au dovedit a fi Peugeot – 130 unitati (+58,5%), Geely (30 de unitati, +100%) si Aprillia (25 de unitati, +127%). O scadere spectaculoasa s-a inregistrat la Piaggio, unde s-au vandut doar 4 unitati, fata de 24 cat s-au comercializat in primul semestru al anului trecut.
In acest an au crescut, cu 65%, modelele cu o capacitate cilindrica mare, de peste 500 cmc, la 325 de unitati. Urmeaza vehiculele sub 50 de cmc, in numar de 225, in scadere cu 1,5% fata de anul trecut, cele intre 125 si 500 cmc, de 93 unitati (+52,5%) si cele intre 50 si 125 cmc (-1,6%).
Revizuiri in minus
Majoritatea celor care sunt implicati in comertul cu motociclete si scutere se declara complet nemultumiti de evolutia pietei. Petre Stirbu, directorul importatorului general al scuterelor Peugeot, Daperom Group, este unul dintre acestia: „Daca in iunie anul trecut am vindut 65 de scutere, in acest an am comercializat abia 47”. O pozitie chiar mai clara este cea a importatorului Honda care a fost nevoit sa isi micsoreze nivelul vanzarilor prognozate. Mircea Eremia, director al InterMotorcycle declara chiar ca „pana la finele anului ne-am propus sa vindem 200 de unitati, dar ultimele evolutii ne-au determinat sa revizuim in minus asteptarile la circa 150 de motociclete”. Importatorii considera ca piata de motociclete, mult sub cea din tarile vecine, este limitata de lipsa educatiei romanilor, care considera periculoase vehiculele cu doua roti, dar si de haosul din trafic. „In plus, foarte putini dintre cumparatori folosesc motocicleta in mod curent, ca pe un mijloc de transport”, afirma Sebastian Dinescu, directorul Departamentului moto din cadrul B&S Motors, importatorul general al marcii Suzuki.